MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Tag Archives: recomandari de shopping

TODAY for HIM

Îmi plac parfumurile şi nu concep să ies din casă, fără să pulverizez câţiva stropi pe gât, pe ceafă şi pe încheietura mâinilor. Pe lângă faptul că îmi creez mie un anumit confort, fără de care nu aş putea funcţiona la fel, cred că un miros plăcut e un semn de respect şi faţă de cei cu care relaţionez pe parcursul zilei. Şi cum vorba din popor spune că “ce-i prea mult strică“, sunt câteva lucruri simple de care ţin întotdeauna cont şi pe care le spun ori de câte ori este cazul:

1. Nimeni nu e obligat să-ţi suporte parfumul, aşa că nu pulveriza niciodată prea mult; 3-5 pufuri sunt suficiente! 

2. Aplică parfumul direct pe pielea curată, în zonele puternic vascularizate (unde pielea este mereu caldă), cum ar fi: gâtul, lobul urechii, încheietura mâinii, partea interioară a cotului, şi nu pe haine. 

3. Vara mizează pe parfumuri fresh, care să mențină o atmosferă lejeră chiar și atunci când temperaturile sunt foarte ridicate.

www.mauvert.com

De obicei alternez parfumurile, aşa că pe lângă cel care îmi este nelipsit de când l-am mirosit prima dată, mai am câteva pe care le schimb în funcţie de toanele de sezon.  Zilele trecute am descoperit un nou parfum potrivit pentru vară, lejer şi discret, dar suficient de plăcut şi atrăgător, încât cei din jur să remarce: “Miroşi bine. Cu ce te-ai parfumat?“. Şi deşi mulţi dintre ei se aşteptau să audă numele vreunui brand scump,  s-au arătat foarte uimiţi când le-am răspuns: “E TODAY!… de la Avon.”

www.mauvert.com

Noul TODAY for him miroase proaspăt, este uşor condimentat – datorită salviei sălbatice şi coriandrului – şi surpinde cu notele discrete de patchouli şi piele. Persistă destul de mult, e foarte plăcut, iar mie îmi place la nebunie cum se simte mirosul pe pielea mea, după câteva ore, mai ales dacă întră în contact cu fum de ţigară. L-am purtat în weekend, la o petrecere cu prietenii şi am fost surprins de mirosul care mi-a rămas impregnat în gulerul cămăşii, uşor pudrat şi foarte senzual. TODAY for him va fi cu siguranţă unul din alegerile mele de vara asta.

www.mauvert.com

Voi ce arome preferaţi vara?

text & foto: Claudiu Enescu

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

Cadouri inspirate pentru EA

Dacă aveți nevoie de un pretext pentru a face cadouri, începutul calendaristic al primăverii oferă suficiente motive pentru care să le surprindeți pe femeile importante din viețile voastre. Sugestiile noastre pentru 8 martie sunt hainele, accesoriile și produsele de make-up & skincare în culori pastel, inspirate de florile parfumate de primăvară. Iar dacă aveați impresia că accentele roz sunt prea copilărești, Alexander McQueen vă va convinge contrariul.

There is a hidden agenda in the fragility of romance.

Alexander McQueen

8 martie www.mauvert.com

1  Pantofi Smiling Shoes, 380 lei – www.smilingshoes.com

Colecția Smiling Shoes pentru primăvară-vară 2014 se numește „Sorbetto” și dacă Marie Antoinette ar mai fi în viață, sunt sigură că ar comanda câte o pereche din fiecare model de pantofi. Culorile pastel și detaliile neașteptate precum fundele sau baretele care se întrepătrund dau colecției un touch modern, perfect pentru această primăvară.

  Colier Bon Bijou, 140 lei – www.bon-bijou.com

Sub motto-ul „Delicious Jewelry”, Bon Bijou este cel mai nou brand de bijuterii declarative care ne tentează cu cercei, brățări și coliere din cristale colorate. De purtat de dimineața până seara, în infinite combinații stilistice.

  Balsam pentru buze și cuticule By Terry, disponibil la Madison Perfumery

Un accesoriu nelipsit din portfardurile vedetelor, balsamul „Baume de Rose” preparat de Terry de Gunzburg, fondatoarea brand-ului By Terry, împlinește anul acesta 10 ani. La Madison îl veți descoperi într-un ambalaj aniversar, alături de întreaga gamă de make-up și skincare By Terry.

   Carcasă din silicon pentru iPhone, 70 lei și husă din piele pentru iPad, 210 lei, Diorama Concept – www.dioramaconcept.co.uk

Diorama Concept s-a revoltat împotriva ideii că arta ar trebui să atârne doar pe pereții galeriilor, așa că picturile Ancăi Ignătescu s-au transformat într-o colecție captivantă de accesorii, care cuprinde brățări, portfarduri, genți, accesorii pentru telefon, dar și corpuri de iluminat sau tabureți pentru casă. Arta la purtător, vă rog!

   Rochie cu detalii bondage Murmur, 490 euro – www.murmurstore.com

O rochie într-o nuanță delicată de roz prăfuit și cel mai atrăgător detaliu bondage formează rețeta de seducție propusă de Andreea Bădală pentru noul sezon. Unul dintre modelele preferate din colecția „Orbicular” primăvară-vară 2014, pe care sunt sigură că îl vom vedea curând în garderoba superstar-urilor internaționale care adoră Murmur.

  Lacuri de unghii Dior Trianon Vernis, disponibile la Sephora

  Paletă de machiaj Dior Trianon (conține blush, un fard pentru conturul ochilor și 3 nuanțe de fard de pleoape), disponibilă la Sephora

Colecția primăvară-vară 2014 Dior Make-Up este inspirată de universul gurmand pe care Marie Antoinette și l-a imaginat la Versailles. Paleta Trianon conține lacuri de unghii, farduri de pleoape și obraz, rujuri și lipgloss-uri în cele mai delicioase culori de bomboane fondante.

text: Ioana Voicu

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

Smart shopping la reduceri: 5 piese esentiale

Daca inceputul de an va deprima teribil, vremea nu prea va da motive sa zambiti, iar de Valentine`s Day nici nu vreti sa auziti, e clar… aveti nevoie de terapie. Si ce tratament functioneaza mai bine decat o sesiune binemeritata de shopping in toiul perioadei de reduceri?

In alta ordine de idei, ca sa nu cheltuiti banii pe lucruri inutile doar de dragul pretului redus, am alcatuit o lista cu piesele vestimentare pe care trebuie sa le vanati in aceasta perioada. Sunt fie piese vestimentare clasice, fie articole pe val care raman in tendinte inca vreo cateva sezoane de-acum incolo.

1. Hanoracul

Hanoracul a devenit un element must-have de mai multe sezoane incoace, gratie designerilor caselor Givenchy, Balenciaga sau Kenzo, care au facut din banala bluza sport, o piesa statement. E atat de cool si poate fi purtat in nenumatate feluri. Pastreaza-l in dulap si mai cumpara cateva pentru ca vor fi in tendinte inca vreo doua sezoane de-acum inainte!

2. Fusta din piele

Imi plac la nebunie fustele din piele si mi se par extreme de sofisticate – ca sa nu zic, sexy – femeile care le poarta. Sigur, vorbesc despre varianta creion, de lungime medie, cu care Carine Roitfeld a avut cateva aparitii absolut memorabile. Daca gasesti fusta de piele perfecta, profita de pretul redus si cumpar-o fara sa stai prea mult pe ganduri.

3. Sacoul masculin

Investeste intr-un sacou cu taietura masculina, drept, aproape deloc cambrat si eventual, la doua randuri de nasturi. Face parte din categoria pieselor vestimentare esentiale din garderoba si poate fi oricand o alegere stylish. Sigur iti amintesti de aparitia lui Carrie Bradshaw in Sex and the City 2, purtand o superba rochie lunga si, pe umeri, un sacou masculin Maison Martin Margiela! Verifica etichetele si cauta o jacheta dintr-o stofa de calitate.

4. Pasteluri

Nuantele pastelate raman in tendinte si in aceasta primavara. Alege fuste pana la jumatatea gambei, cu taietura conica sau bie si topuri feminine din matase. Cauta nuantele pale de roz, bleu, verde marin si oranj.

5. Rochia neagra 

Adorata de femei inca din anii `20, little black dress a devenit de-a lungul timpului o piesa clasica. Oricate rochii negre ai avea, sa stii ca niciodata nu sunt suficiente. O rochie neagra frumoasa, cat mai simpla, dintr-un material de calitate si la pret redus este mereu o achizitie buna.

Succes la cumparaturi!

https://www.facebook.com/mauvert.bloghttp://instagram.com/mauvert_bloghttps://twitter.com/mauvert_bloghttp://www.pinterest.com/mauvert/

text: Claudiu Enescu

foto: zara.com, net-a-porter.com, luisaviaroma.com, asos.com