MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Tag Archives: dior trianon

Cadouri inspirate pentru EA

Dacă aveți nevoie de un pretext pentru a face cadouri, începutul calendaristic al primăverii oferă suficiente motive pentru care să le surprindeți pe femeile importante din viețile voastre. Sugestiile noastre pentru 8 martie sunt hainele, accesoriile și produsele de make-up & skincare în culori pastel, inspirate de florile parfumate de primăvară. Iar dacă aveați impresia că accentele roz sunt prea copilărești, Alexander McQueen vă va convinge contrariul.

There is a hidden agenda in the fragility of romance.

Alexander McQueen

8 martie www.mauvert.com

1  Pantofi Smiling Shoes, 380 lei – www.smilingshoes.com

Colecția Smiling Shoes pentru primăvară-vară 2014 se numește „Sorbetto” și dacă Marie Antoinette ar mai fi în viață, sunt sigură că ar comanda câte o pereche din fiecare model de pantofi. Culorile pastel și detaliile neașteptate precum fundele sau baretele care se întrepătrund dau colecției un touch modern, perfect pentru această primăvară.

  Colier Bon Bijou, 140 lei – www.bon-bijou.com

Sub motto-ul „Delicious Jewelry”, Bon Bijou este cel mai nou brand de bijuterii declarative care ne tentează cu cercei, brățări și coliere din cristale colorate. De purtat de dimineața până seara, în infinite combinații stilistice.

  Balsam pentru buze și cuticule By Terry, disponibil la Madison Perfumery

Un accesoriu nelipsit din portfardurile vedetelor, balsamul „Baume de Rose” preparat de Terry de Gunzburg, fondatoarea brand-ului By Terry, împlinește anul acesta 10 ani. La Madison îl veți descoperi într-un ambalaj aniversar, alături de întreaga gamă de make-up și skincare By Terry.

   Carcasă din silicon pentru iPhone, 70 lei și husă din piele pentru iPad, 210 lei, Diorama Concept – www.dioramaconcept.co.uk

Diorama Concept s-a revoltat împotriva ideii că arta ar trebui să atârne doar pe pereții galeriilor, așa că picturile Ancăi Ignătescu s-au transformat într-o colecție captivantă de accesorii, care cuprinde brățări, portfarduri, genți, accesorii pentru telefon, dar și corpuri de iluminat sau tabureți pentru casă. Arta la purtător, vă rog!

   Rochie cu detalii bondage Murmur, 490 euro – www.murmurstore.com

O rochie într-o nuanță delicată de roz prăfuit și cel mai atrăgător detaliu bondage formează rețeta de seducție propusă de Andreea Bădală pentru noul sezon. Unul dintre modelele preferate din colecția „Orbicular” primăvară-vară 2014, pe care sunt sigură că îl vom vedea curând în garderoba superstar-urilor internaționale care adoră Murmur.

  Lacuri de unghii Dior Trianon Vernis, disponibile la Sephora

  Paletă de machiaj Dior Trianon (conține blush, un fard pentru conturul ochilor și 3 nuanțe de fard de pleoape), disponibilă la Sephora

Colecția primăvară-vară 2014 Dior Make-Up este inspirată de universul gurmand pe care Marie Antoinette și l-a imaginat la Versailles. Paleta Trianon conține lacuri de unghii, farduri de pleoape și obraz, rujuri și lipgloss-uri în cele mai delicioase culori de bomboane fondante.

text: Ioana Voicu

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com