Be Iconic in Saint Tropez!

De azi dimineaţă visăm la vacanţă. Se pare că cele câteva zile de weekend petrecute pe litoral ne-au stârnit şi mai mult dorinţa de a pleca undeva departe, într-un mic orăşel la Mediterană sau la Adriatică, inmiresmat cu parfum de leandru şi fructe de mare gătite delicios.  Cele 30 şi ceva de grade de afară sunt numai bune pentru o zi de lenevit pe plajă sau pentru hoinărit pe străduţe înguste, pline de poveşti.

Fashion-filmul realizat de Jonas Akerlund la Saint Tropez, pentru parfumul Dior Addict, redă perfect starea de bine pe care ţi-o transmite o vacanţă la Mediterană. Daphne Groeneveld, olandeza cu buze cărnoase, onduleuri bălaie  şi ochii de culoarea mării pozează plină de voioşie în ipostaze ce amintesc de superba Brigitte Bardot în vacanţele decadente petrecute pe Rivieră şi în filmul “Et Dieu… créa la femme”, regizat de Roger Vadin în 1956. O zi de plajă cu pălării, muzică şi miresmele proaspete de portocală, vanilie şi iasomie din Dior Addict, plimbări prin port, un cocktail revigorant pe terasa braseriei Sénéquier, mult flirt şi câţiva paşi de Cha Cha sunt reţeta perfectă pentru o zi reuşită pe litoral.

V-am molipsit cu starea noastră de vacanţă? 

text: Claudiu Enescu

foto: dior.com

Fashion film: Tetralogia Lady Dior cu Marion Cotillard

Filmul de modă, fie el lung sau scurt-metraj, a cunoscut o expansiune rapidă astfel că tot mai multe case de modă internaţionale (Chanel, Dsquared², Lanvin, Rodarte, Dior, Valentino etc) au adoptat această metodă pentru a-şi prezenta un produs, o tendinţă în modă sau pur şi simplu o viziune artistică ori un stil de viaţă.

La început am privit cu scepticism această nouă modalitate de exprimare, pentru că nu puteam să înţeleg care este scopul real şi până la urmă de ce este nevoie de un cosum atât de mare de resurse câtă vreme aceste produse media nu sunt difuzate nici măcar pe canalele de televiziune specializate. O campanie publicitară bine constuită aduce pe lângă plusul de imagine şi prestigiu, şi nişte câştiguri semnificative. Mi-am dat seama ulterior că scurt-metrajul de modă se adresează unui nişe mult mai restrânse şi reprezintă un mod mult mai complex prin care designerul îşi materializează creativitatea pentru că se poate folosi de imagine, motricitate, culoare, muzică, simboluri, personaje etc. Până la urmă aceste produse sunt tot o modalitate de promovare, o formă de advertising care nu se bazează pe canoanele clasice, dar care poate avea un efect mai puternic asupra unui public deja fidelizat.

Unul dintre cele mai bune exemple de scurt-metraj, în care totul se învârte în jurul unui produs, căruia designerul a încercat să-i construiască un univers propriu de semnificaţii, este Lady Dior. De fapt aici nu a fost vorba de un singur film, ci de o tetralogie care în ansamblul ei poate transmite şi mai multe semnificaţii.

Seria Lady Dior a început în mai 2009 la Paris, cu primul film „The Lady Noire Affair”, regizat de Olivier Dahan, un thriller în nuanţe desaturate şi un omagiu adus filmelor lui Alfred Hitchcock. Pentru primul film a fost ales Parisul ca un simbol al eleganţei clasice, o semnificaţie pe care casa Dior încearcă să o imprime poşetei iconice. În linii mari filmul ilustrează povestea unei femei discrete şi foarte sofisticate, care trebuie să salveze un tânăr chipeş, ţinut captiv de un bancher diabolic. Finalul o surprinde pe Marion Cotillard, eroina senzuală, pe schelele Turnului Eiffel – o imagine care reflectă perfect mixul Lady Dior-Paris.

Cel de-al doilea film, intitulat “Lady Rouge” şi regizat de Jonas Akerlund a apărut în martie 2010 şi a fost filmat la New York. Marion este de această dată cântăreaţă şi interpretează alături de băieţii de la Franz Ferdinand, piesa “The eyes of Mars”. Perspectiva se schimbă: roşu devine leitmotiv, iar Marion alternează între rolul de divă senzuală şi cel de cantăreaţă cu un look foarte masculin.

După Parisul clasic şi New York-ul libertin, pentru cel de-al treilea film a fost aleas Shanghai-ul, ca o îmbinare între tradiţie şi modernitate. “Lady Blue” a fost regizat de David Lynch şi lansat în mai 2010. O poveste de dragoste atemporală presărată cu imagini vechi şi noi din metropola asiatică, trandafiri albaştri, lux şi o poşetă Lady Dior care păstrează secretele eroinei.

Finalul seriei este marcat de povestea “Lady Grey” la Londra. Şi nu trebuie să mai căutăm alte motivaţii ale alegerii Londrei ca destinaţie atâta timp cât avem declaraţia extrem de firească a lui Galliano: “London is where I began”. Şi dacă pentru Paris culoarea simbol a fost negru, pentru Londra este griul, făcând referire la cerul înnorat, predominant pentru oraşul britanic. Acest ultim film al seriei a fost regizat de John Cameron Mitchell şi i-a avut ca protagonişti pe lângă Marion Cotillard şi pe Sir Ian McKellan  şi Russell Tovey.

Analizând imaginile mi-am dat seamă că Lady Grey reflectă cel mai mult stilul lui Galliano şi conţine nişte elemente iconice ale creaţiei sale: cabaretul, clepsidra, pictura sau ciorapii cu jartea ai bărbatului. De asemenea acţiunea este încărcată şi cu o profundă tensiune erotică.

Filmul surprinde mai multe locuri din Londra, cum ar fi: Brixton Academy, The Rivington Club şi London Eye, putând fi considerat un omagiu adus oraşului. Lady Grey este o artista de cabaret cu un şarm magic şi chiar puteri de vindecare. Ea redă motrivitatea unui bătrân invalid (Sir Ian Mckellan), iar prin senzualitatea sa misterioasă transmite emoţie, inspiră si îl transforma în pictor pe un tanar zugrav (interpretat de Russell Tovey).

Marion Cotillard, actriţa care a interpretat cele patru ipostaze Lady Dior a fost cea mai potrivită alegere. Imaginea ei de femeie fatală uneori jucăuşă, alteori extrem de rigidă scoate în evidenţă personalitatea femeilor cărora li se adrezeasă Lady Dior.

Claudiu /// mauVErt

foto: dior.com

video: youtube.com