Ultimele sezoane m-au învăţat să nu mai am prea multe aşteptări în ceea ce priveşte târgurile de handmade/vintage. Oricât de tentantă ar fi ideea descoperirii unor mici comori, nu am putut să nu observ monotonia care s-a instalat treptat pe mesele cu broşe colorate din fimo. E posibil să fie de vină fenomenul care a fost preluat şi la Braşov (şi pentru care am militat), dar care nu mi s-a părut cu nicio ocazie realmente reuşit, din cauza unui public nu foarte receptiv.
Sâmbăta trecută, însă, în pofida frigului care pusese stăpânire pe Bucureşti, am plecat spre Institutul Francez la târgul de bijuterie contemporană AUTOR 2.0, pe ceea ce unii ar numi British cold steel rain, cu speranţa că atmosfera de acolo mă va scoate din spleen-ul unei zile mohorâte.
Ajunsă în faşa uşii pe care scria poussez, mi s-a declanşat în minte scena de la începutul (sau finele) filmului “Titanic”, când deschiderea unei uşi dădea spre un salon scăldat în lumina candelabrelor, dominat de o scară opulentă din lemn masiv, de pe care toată lumea te întâmpina cu un zâmbet şi cu o aplecare uşoară a capului, în semn de salut. Sigur, aici doamnele nu mai purtau corsete şi mănuşi din dantelă -şi nici domnii frac-, ci veşminte care să le reflecte mai degrabă personalitatea, decât o modă impusă de vremuri. Cadrul era, în fapt, atât de primitor, încât mi-a dat impresia că ştiu pe toată lumea de o viaţă întreagă. Cuvinte de laudă şi admiraţie pluteau în aer, purtate prin încăperile Institutului de ritmurile vesele ale pieselor lui Mika. Cuprinşi de conversaţii cu prieteni vechi şi noi, am sporovăit fără încetare, uitând, aproape, că în lumina reflectoarelor se află, de fapt, bijuteriile ieşite din mâinile acestor oameni superbi. Au fost 22 de participanţi care mai de care cu lucruri mai interesante şi bine-realizate, dar îmi asum libertatea de a scrie doar despre cei care mi-au invadat şi colonizat imaginaţia. Aşadar…
Maria Filipescu are un tel je ne sais quoi care te atrage ca un magnet. De la culoarea pielii ei şi maniera atât de delicată în care îşi poartă hainele, până la accesoriile pe care le creează, totul pare să fie un joc nesfârşit între feminitate şi accente subtile de masculinitate.
Epoleţii, acele de cravată, manşetele, papioanele şi restul pielselor din colecţia Androgyn au fost expuse pe cămăşi albe, bărbăteşti (cum altfel?), pentru a fi cât mai bine puse în evidenţă. Se pare că nu am fost singura care a promis că în viaţa aceasta sau următoarea va fi mândra posesoare a unor epoleţi semnaţi Maria Filipescu. Dacă vreodată o vedeţi pe Amalia Enache cu umerii împodobiţi cu o pereche de astfel de bijuterii, voilà, ştiţi sursa.
Agnes Keszeg face minuni. Trebuie că o cunoaşte toată lumea din ELLE, după ilustraţiile pe care le face de câţiva ani, mai ales pentru rubrica Horoscop. Spuneam că face minuni pentru că mi se pare una dintre persoanele acelea rare care au un dar. Schiţele ei nu sunt doar nişte schiţe, sunt frânturi dintr-o lume cu iz ludic, care, personal, întotdeauna m-a fascinat. La AUTOR 2.0, însă, Agnes ne-a luat cu totul prin surprindere. Bijuteriile cu care s-a prezentat au fost, de fapt, păpuşi. Şi nu orice fel de păpuşi, ci întruchiparea desenelor ei. Probabil că i-am spus de enervant de multe ori că “nu-mi vine să cred că sunt exact la fel!“, dar trebuie să înţelegeţi, dragi cititori, că mare mi-a fost mirarea.
Fiecare păpuşă a beneficiat de exclusivitatea propriei sale camere, decorată şi amenajată în funcţie de stilul pe care îl aborda; şi de câte o gorilă în preajma-i, pentru a o apăra. Bănuiesc că nu este necesar să mai spun că fiecare avea şi câte un nume foarte sugestiv, precum Sylvie, Elsa, Vanessa, Linda, Madeleine, Yvonne, Gloria, Pauline, Dorothy, Lizi, Daisy sau Grace. P.S.: micile tablouri din camerele lor erau, de fapt, broşe.
Felicitări tuturor celor care ne-au încântat privirile şi, să nu uităm, AUTORului acestui târg, Dan Pierşinariu 
ioana – mauVErt
