După ce am aflat de lansarea noului album al Loredanei, care a avut loc pe 10 iunie la Fratelli Studio, am început să intru în toate magazinele de muzică din Braşov, ca să mi-l achiziţionez. L-am găsit într-un final la Diverta (Unirea Shopping Center), unde în aceeaşi zi şi la aceaşi oră la care am mers acolo, am dat nas în nas cu Mihaela Berciu, care îşi lansa cea mai recentă carte, “Ghidul vestimentar pentru femeia de afaceri ” (detalii într-o postare viitoare).

Am ascultat Sundance câteva zile la rând şi nici acum nu m-am săturat. Este cel mai bun album pe care l-am ascultat în ultima perioadă. Toate piesele sunt atent lucrate şi nu există nimic făcut “de umplutură”. (În general din 10 piese doar 4 sunt geniale, restul fiind mediocre.) Un sound nou, revoluţionar, beat-uri puternice, versuri la fel de inteligente şi de imprevizibile ca în toate melodiile Loredanei şi o voce care te face să vibrezi, să simţi viaţa mai intens şi să te bucuri.
Loredana este un artist complet care ştie să facă show, să se îmbrace de fiecare dată mai spectaculos şi să cânte oricând live. Colaborarea cu muzicienii americani cred că va fi o pistă bună ca să o vedem peste câtva timp promovată în toată lumea.
M-am gândit ieri la o similitudine. Cred că Loredana exploatează muzica în acelaşi stil în care Lena Criveanu face modă. Lori a început să prelucreze folclor cu rimuri de jazz şi a reinterpretat muzica lăutărească, în timp ce Lena îşi crea colecţiile în jurul motivelor populare şi al trandafirului moldovenesc. Iar acum sound-ul nou, inovator şi un album în limba engleză parcă aduce cu colecţia “Percepţii” a Lenei, care ne-a lăsat ceva timp cu gura căscată. Mi se pare o strategie asemănătoare şi foarte bine pusă la punct. Aştept şi o colaborare între cele două profesioniste.
Iar pe final o selecţie de poze şi povestea fiecărei piese din noul album al Loredanei > > >



I love Lory!
![]()
C. /// mauVErt


