Sufrageria lui Rozalb

La Rozalb de Mura se petrece un fenomen interesant, dupa cum multi dintre noi stiu: o data la 6 luni se schimba decorul. Daca fiecare colectie are povestea ei (si chiar exista cate o poveste, al carei personaj este nimeni altul decat baronul Rozalb de Mura), atunci este doar firesc ca si spatiul de desfacere sa isi schimbe infatisarea. Si iata cum incepe sa exista o arhiva a look-urilor propuse de echipa de designeri interiori Liste Noire pentru Boutique-ul din Curtea Sticlarilor. La inceput au fost “holul englezesc” (chiar cuminte as putea spune, cu tapet alb-gri) si boudoir-ul mov inchis pictat manual cu auriu. Cel de-al doilea look trebuie sa marturisesc ca este un mister pentru mine, caci pe vremea respectiva inca nu fusesem la magazin si nici in arhivele de pe site-ul oficial nu apare. Sau poate ca nici nu a existat vreunul intre primul si cel de-al treilea: nebunia Future inspirata de muzica celor de la The Knife. Cele doua incaperi au fost “tapisate” in intregime in cea mai argintie folie cu putinta, decor intregit de accesorii cum ar fi trofeul de cerb cu ochelarii orange de plastic la ochi, lustra facuta din radiografii sau armoire-ul invelit in cea mai kitsch mushama pe care a gasit-o Ioana Nemes )

Acum, in cel de-al patrulea sezon de functionare, ochii nostri vor avea parte de…

“Realitate vs fictiune

sau

ce naiba cauta o sufragerie romaneasca in mijlocul unui designer store?

Ideea mirajului din colectia “Orasul care nu exista” aprinde imaginatia si spiritul ludic de la Rozalb de Mura. Realitate vs Fantezie si granitele flou si alunecoase dintre ele isi pun obsesiv amprenta pe solutia de design interior venita din partea grupului Liste Noire.

La Rozalb de Mura STORE, in prima incapere te intimpina afabil Realitatea. O recunoaste orice roman. Sufrageria-icon, punct de reper estetic tras la xeroxul uniformizant al vremurilor. Intr-un proiect ce apropie designul de interior de un veritabil exercitiu antropologic, Liste Noire recreeaza ca intr-un laborator sau muzeu camera de oaspeti tipic romaneasca a ultimelor decenii. Omniprezentul maro furniruit se asorteaza naucitor cu bleu-ul peretilor si grena-ul covoarelor.

Pe linga masa protapita cu demnitate in mijlocul camerei de-abia ai loc sa te strecori. Lumina coboara incert din tavan. Faimoasele trei garoafe in vaza de cristal, origine necunoscuta. Perdelele de dantela atirna de galerii late de lemn. Bibelourile ca niste trofee cuminti pe mileurile din vitrina. Un tot unitar aproape nostalgic de clasici inca in viata, insa cu siguranta pe cale de disparitie in urma invaziei ikeizante a prezentului.

In a doua incapere intram pe tarimul Iluziei. O lumina rece, orbitor de alba si peretii goliti de orice detaliu redau starea de halucinatie sub imperiul careia se afla personajul pierdut in desert. Ca la carte, un fum alburiu inneaca a la David Lynch scena intr-o ceata amagitoare menita sa-ti piarda pasii si sa te buimaceasca. Domesticul nivelant se invecineaza cu un vis straniu si golit de sens.

Insa totul e relativ, nu-i asa, si depinde de perspectiva in care privesti lucrurile pentru ca perceptia sa se schimbe dramatic. Din lumina pozitiva a unui secol 21 contemporan sau din perspectiva unui vizitator crescut in livingul chic, in pas cu trendurile, al occidentului, sufrageria noastra este de-a dreptul halucinanta. Si cum altfel ar putea sa fie faimosul interior tras la indigo din apartamentele romanilor, materializare a unui vis rau dintr-o apusa epoca de aur? Prin comparatie, albul imaculat si aseptic al camerei invecinate nu reprezinta altceva decit stilul epurat de locuire din realitatea moderna. Prezentul minimalist comunica cu halucinatia absurda a trecutului.

In tot acest du-te vino destabilizant intre realitati si iluzii, hainele expuse pe standere sunt o prezenta binevenita: obiecte, materialitati si texturi concrete. Pe linga colectia “Orasul care nu exista” de la Rozalb de Mura, in store sunt expuse si creatiile Carmen Secareanu, q.e.d. (Berlin) si bijuteriile Kuki Constantinescu. Plus cele mai recente numere ale revistei Omagiu.” (extras din e-mail-ul primit de la Erika Olea)

Referitor la colectia “Orasul Care Nu Exista” semnata olah Gyarfas, un articol foarte pertinent si plin de referinte semnat Octavian Coifan aici .

mauVErt

In Spatele Romanian Fashion Week (III)

De fiecare data cand deschid subiectul Iasi, ma lovesc de intrebarea “pai si ce se poarta la Iasi?”, lucru pe care il gasesc de-a dreptul agasant. De fapt, cred ca sintagma in sine “se poarta” a iesit de mult din parametrii mei de gandire. La Iasi, ca peste tot, se poarta haine. “Se poarta” ce iti vine bine. “Se poarta” Alexander McQueen, poftim! ) “Se poarta” poante cu toc, pantofi cu trei tocuri, “se poarta” ideile lui Carmen Secareanu, cu giace aproape imposibile in bine-cunoscutul stil plapuma, se poarta rujul negru (meme pour les femmes que pour les hommes). “Se poarta” DaDaismul. “Se poarta” doliu, sub forma de jachete negre de piele, pentru comemorarea unui an de la moartea Isabellei Blow. IT items? …crevasa, poseta-plic pentru barbati, Wayferers si, daca vreti, saruturile in public intre persoane de acelasi sex…

(foto sus: modele pentru Irina Schrotter si Irina Marinescu)

Moda, fie ea masculina sau feminina, nu se refera la lenjeria cu CB-uri pe banta elastica sau rochii din satin verde smarald sub inaltul patronaj al Zenobiei… Dupa mine, in moda exista un cerc vicios care pastreaza vie creativitatea. E simplu: moda strazii imprumuta din ce in ce mai multe elemente de pe catwalk, iar designerii isi gasesc inspiratia in pasarela de zi cu zi- viata obisnuita a oamenilor (avand puterea sa transforme detalii aparent lipsite de importanta in adevarate opere haute-couture). Moda isi are punctul de fierbere undeva in culise, unde pe siluetele silfide ale fotomodelelor se pot vedea unele din cele mai interesante exercitii de stilism: haine vechi si noi, calitate medium-market sau cadouri impresionante primite de la designerii pentru care au prezentat.

Acolo sunt editorii si stilistii, cei care mereu sunt cu un pas inaintea celorlalti, care poarta APC, Comme Des Garcons, Jean-Paul Knott si genti Jerome Dreyfuss. Ei sunt cei care opteaza pentru label-uri nu neaparat necunoscute, dar mai putin comerciale, pentru ca tot ei sunt cei care ii studiaza pe restul, putand sa-ti spuna la prima vedere ca modelul X are un tricou Zara din colectia trecuta si o pereche de Converse din campania (RED), ca Ileana Pescariu poarta un tricou Stephan Pelger si ca acesta din urma are o geanta Louis Vuitton, insa nu ar vrea sa se stie toate acestea si despre ei

(foto sus: Stephan Pelger, Irina Schrotter, Amir Dobos-DORK)

…Lasand gluma deoparte, Iasiul merge intr-o directie buna (in ceea ce priveste moda, cel putin). Si asta nu pentru ca toti participantii ar fi indigeni -caci ei vin din toate partile tarii-, ci pentru faptul ca se incapataneaza sa se opuna viziunii deja de mult timp cazuta in desuetitudine de care avem parte, spre exemplu, la “Bucharest Fashion Week”. Si nici pentru ca Iasiul ar fi cel mai cosmopolit oras al Romaniei – o simpla incursiune in Mall te poate convinge ca si acolo exista hainele mediocre (la preturi destul de mari pentru o calitate execrabila), de care mi-ar placea atat de mult sa scapam. Dar la Iasi, macar, exista un fel de constiinta care si-a propus sa schimbe lucrul acesta. Iar constiinta aceasta se numeste Irina Schrotter de o decada incoace si cred ca merita tot respectul.

Asa ca, in a doua seara de festival, Clau a venit cu ideea sa cumparam flori pentru Irina S, dar si pentru prietena noastra Dana Iuga, care a participat in total la 5 colectii cu accesoriile. Cu siguranta, nu erau singurele care meritau buchetele mauVErt, dar au fost cele pe care am insistat sa le felicitam. Danei i-a dat Clau florile in culise, imediat dupa ce a coborat de pe podiumul prezentarii lui Lucian Broscatean, iar sarcina inmanarii buchetului Irinei mi-a ramas mie. Trebuie sa recunosc ca am avut niste emotii teribile, caci urma sa i le dau cand iesea sa faca ultima plecaciune, alaturi de Andreea Raicu si Razvan Ciobanu. Dupa ce l-am intrebat pe Ovidiu Buta daca e OK sa ma bag in fata (cu o seara inainte l-au infuriat niste copii pe care ii apucase plimbarea pe langa podium exact in timpul unei prezentari, deci nu imi permiteam sa fac vreo gafa), am inceput sa imi fac loc printre fotografi, “ca sa fiu pe faza” cand iese Irina. Dar cand sa iasa…surpriza! apare Razvan Ciobanu…singur! Mai tarziu, dupa ce au iesit toti trei pe scena, m-am vazut nevoita sa alerg (la propriu) pe tocuri, prin fata randului intai, peste picioarele invitatilor, ca sa ajung in celalalt capat al podiumului si sa-mi duc misiunea la bun sfarsit. Din fericire, am reusit, si chiar am avut ocazia sa o felicitam verbal in culise.

(Irina Schrotter, cu Buzdugan si Morar. …si eu – in coltul din stanga al scenei )

(foto: mauVErt -Claudiu si Ioana- impreuna cu Irina Schrotter)

…si nu numai pe dumneaei, caci ar fi absurd sa ii oferim tot creditul pentru reusita festivalului, mai ales ca in ultima perioada atentia i-a fost concentrata pe candidatura la primaria orasului. Am tinut sa vorbim si cu Ovidiu Buta, de fapt Clau a insistat -mie mi se parea o idee cam proasta, avand in vedere ca omul era peste-poate de ocupat. Am gasit si momentul potrivit, pana la urma Mai departe…profesional ar fi sa ramana intre noi ce s-a discutat.

Poate ar fi de mentionat curiozitatea mea de ce nu am vazut pe absolut nimeni de la ELLE. Am aflat, asadar, ca fusese invitata doar Cristina Sima (beauty editor), care nu a ajuns la timp sa prinda autocarul care i-a dus pe jurnalistii acreditati de la Bucuresti la Iasi. Mi s-a parut, totusi, straniu sa fie invitat doar beauty editor-ul (nu tu o Domnica, un Maurice, un Marie-Jean…:-?), dar apoi am facut conexiunile de rigoare si mi-am dat seama ca era firesc, avand in vedere ca partener era trustul editorial Sanoma Hearst (Marie Claire, Cosmopolitan, Harper’s Bazaar), si nu Edipresse (ELLE).

Vorba filmului, restul e tacere…

ioana – mauVErt